Despre mine și Academia de Studii Aromatice
Sunt doctor în psihologie, psiholog clinician, psihoaromaterapeut, aromaterapeut certificat internațional și fondatoarea Academiei de Studii Aromatice, prima și singura școală de Aromaterapie în limba română cu acreditare și recunoaștere internațională.
Academia de Studii Aromatice face parte din rețeaua internațională a scolilor de aromaterapie acreditate de cele două mari organizații profesionale în domeniul Aromaterapiei IFPA – International Federation of Professional Aromatherapists, cu sediul in Marea Britanie și NAHA – National Association for Holistic Aromatherapy, cu sediul în Statele Unite ale Americii.
Cursurile Academiei de Studii Aromatice au la bază programele de formare dezvoltate de Jade Shutes în cadrul Școlii Americane de Studii Aromatice, iar certificatele de absolvire eliberate de Academia de Studii Aromatice sunt recunoscute la nivel internațional.
Dar cum am ajuns să fondez Academia de Studii Aromatice, merită fără îndoială o explicație!







