Psihoaromaterapie la Radio Europa FM

Mirosurile au o particularitate pe care puține alte experiențe senzoriale o au: pot ajunge la noi înaintea explicației. Uneori, o aromă readuce o amintire în câteva secunde, schimbă atmosfera unui moment sau ne face să ne oprim asupra unei stări pe care până atunci nici nu o observasem.
Despre această relație dintre miros, emoție, memorie și atenție a vorbit la Radio Europa FM, dr. Diana Dragomir în dialog cu Radu Tirim.
S-a discutat despre ce înseamnă, de fapt, psihoaromaterapia, de ce același miros poate produce reacții foarte diferite de la o persoană la alta, cum ne putem educa simțul olfactiv și ce știm, pe baza cercetărilor disponibile, despre utilizarea aromelor pentru concentrare și stare de bine.
Într-un domeniu în care suntem tentați uneori să credem că „mai mult” înseamnă „mai eficient”, răspunsul organismului ne arată adesea contrariul. Intensitatea, durata expunerii, contextul și sensibilitatea individuală contează.
Psihoaromaterapia nu lucrează cu rețete universale. O aromă nu are aceeași semnificație pentru toți și nu produce același răspuns în orice context. Din acest motiv, este esențială atât cunoașterea proprietăților aromelor folosite în terapie, cât și înțelegerea persoanei cu care lucrăm.
Vă invităm să urmăriți conversația de la Europa FM și să priviți pentru câteva minute mirosul dintr-o altă perspectivă: nu doar ca pe ceva plăcut sau neplăcut, ci ca pe o informație senzorială care poate deschide accesul către memorie, emoție, experiență personală și, nu în cele din urmă, pentru dezvoltarea personală.

Preînscriere la Curs

Completează formularul de preînscriere și asigură-ți accesul în avans.

GDPR